DISMORFOFOBIA
Cercetatorii subliniaza faptul ca anumite cercuri sociale din care facem parte ne influenteaza perceptia despre frumusete, dincolo de preferintele personale si influentele culturale la care suntem supusi cu totii.
Nevoia omului de a fi frumos in mileniul III este influentata, in mod excesiv, de mecanisme de comparare sociala, de imitatie si contagiune sociala – toate acestea pe fondul unei lipse de incredere in sine, in propria valoare.
DISMORFOFOBIA – o afectiune ce tine preponderent de imaginea de sine, descrie o senzatie subiectiva de uratenie pe care pacientii o percep in comparatie cu altii, cu toate ca infatisarea lor este in limitele normale.
In limba engleza: “body dysmorphic disorder” sau tulburarea dismorfica corporala, este o tulburare a constiintei propriului corp. Este asociata ca fiind obsesia sau preocuparea excesiva pentru un defect fizic minor. Apare indeosebi in adolescenta si poate avea o evolutie cronica. In majoritatea cazurilor, constientizarea e absenta si se asociaza cu incapacitatea de a functiona normal din punct de vedere social. Toti cei afectati se retrag din activitatile sociale, isi limiteaza contactul cu alte persoane, considerand ca toti le observa defectul. Comentariile la adresa acestuia duc intotdeauna la o evaluare negativa a persoanei respective.
Preocuparile celor afectati vizeaza de cele mai multe ori pielea (acnee, cicatrici postacnee, riduri), nasul, parul, sanii, buzele, urechile, organele genitale.
Raportul de frecventa intre barbati si femei este egal, categoria de varsta fiind mai preponderenta la adolescenti.
Persoana este afectata in asemenea masura incat traieste intr-o stare permanenta de stres.
Unele persoane pot dezvolta fobii sociale si familiale, pot apela la o dieta sau la un program fizic excesiv si au tendinte de auto-vatamare.
Este bine cunoscuta si obsesia lor pentru chirurgia plastica si estetica, pacientii solicitand proceduri extreme si total nerealiste.
Suferinzii cred ca solutia vine in primul rand de la chirurgia estetica. Acest lucru nu este intotdeauna adevarat. Pe langa tratamentele chirurgicale (in cazul in care exista o indicatie obiectiva) este necesara si consilierea psihologica, iar in cazurile in care pacientii au nevoie de tratamente si consiliere psihiatrica, operatiile si tratamentele estetice sunt amanate pana cand pacientii sunt intr-o stare de echilibru fizic si emotional.
Chirurgul estetician si medicul psihiatru sau psihoterapeutul trebuie sa colaboreze pentru binele pacientului, pentru a-l ajuta sa-si atenueze trairile si gandurile autodevalorizante.
Cu totii avem momente in care apelam la trucuri ce tin de imbunatatirea aspectului exterior, pentru a ne da o stare de bine, insa aceste “trucuri” trebuie sa ramana in limita normalului, sa fie doar un mic ajutor, un “boost”, si sa nu devina o obsesie, o dependenta sau o exagerare spre un aspect artificial, fals!